Cum iti inscrii copilul la gradinita EuroKid?

Înscrierea în Grădiniţa Euro kid din Iași se poate realiza pe parcursul întregului an şcolar, în funcţie de locurile disponibile.
Numărul de copii din grupe este de maxim 20.
Înscrierea se va realiza de către părinţii copilului în urma unei programări prealabile. Informaţiile utile privind programul zilnic, curriculumul urmat, alimentaţia copiilor vor fi obţinute în cadrul acestei prime întâlniri.

Joaca si invatat

Grădinița Euro kid  din Iași se bazează pe utilizarea aceluiaşi curriculum ca şi cel al grădinițelor de stat, urmărind să formeze preșcolarilor o personalitate armonioasa, creativă, atasată valorilor naționale și europene, asigurând un cadru educational cât mai variat si performant.

Profesori experti

Cu o experiență didactică vastă, colectivul cadrelor didactice de la Grădinița ,,Euro Kid” dorește să lase o amprentă în calea timpului și să creeze o punte de legătură între educatoare – copii – părinți. Pentru a avea o predare eficientă, cadrul didactic trebuie să stabilească strategia didactică tinand cont de: sistemul de gandire si pregatire a copilului, timpul afectat lectiei, principiile didactice. Pentru preșcolarul mic este foarte importantă partea vizuală datorită faptului că atenția este un factor important al lecției.

Locatie strategica

  • Grădiniţa Euro kid funcționează într-o clădire generoasă, fiecare sala de grupa are intre 40 si 60 m patrati.
  • Este situată la poalele Pădurii Vişanilor, ferită de poluarea şi aglomeraţia urbană.
  • Dispune de doua curți exterioare și un teren de sport.

 

Program de activitati

Activităţile instuctiv-educative desfăşurate în grădinița Euro kid sunt variate şi interesante şi capătă acea notă de firesc si naturalete care nu stresează şi nu crează emoţii negative copiilor, având o forma frumoasa şi coerentă, asemenea unei povesti captivante, gândite bine, dar de fiecare dată altfel.

Despre Euro Kid?

Gradinița EURO KID susţine nevoile individuale ale preşcolarilor, dezvolta fiecare copil luând în calcul potenţialul lui şi crează un mediu armonios pentru dezvoltarea inteligenţei, a creativităţii si a realizării de sine. Se aplica principiile de lucru diferenţiat, acestea urmărind să susţină aptitudinile individuale şi să întărească fundamentul unei vieţi sociale morale şi dezvoltarea unor relaţii naturale, armonioase între indivizi si grupuri.

Gradinița Euro Kid organizează copiii pe grupe de vârstă, după cum urmează:

  • 2-3 ani
  • 3-4 ani
  • 4-5 ani
  • 5-6 ani.

Variantele de program, pentru care pot opta părinții sunt:

  • program scurt cu prânz: 7.30-13.00
  • program lung : 7.30-18.00

Grădința respectă curriculum-ul național care cuprinde  următoarele domenii:

  • limbă și comunicare;
  • științe;
  • om și societate;
  • estetic și creativ;

Zilni, se studiază, limba engleză.

Activitățile educative extracurriculare, săptămânale:

  • om, societate și creativitate;
  • curs de cultură generală;
  • curs de educație europeană și drepturile copilului;
  • curs de bune maniere.

Alte activități extracurriculare:

  • organizarea de serbări în gradiniță, la evenimentele importante ale anului;
  • participarea la concursuri, festivaluri, târguri, expoziții;
  • implicarea în campanii sociale și umanitare.
  • organizarea de activități demonstrative cu participarea parinților;
  • consilierea psihologică a copiilor prin grija unui psiholog-logoped;
  • SCOALA PĂRINŢILOR asigurată de un psihoterapeut;
  • vizite la muzee și alte obiective culturale în funcție de vârsta copiilor

Asistența medicală este asigurată zilnic, de un asistent pediatru.

   Bucătărie proprie cu aparate moderne, cuptor de pizza, cuptor cu aburi care îmbunătățesc calitatea și aspectul mâncării.

Meniuri sănătoase  și variate , vizate,de medicul nutritionist si asistentul medical, în funcție de vârsta și nevoile copilului.

Gradinita Euro Kid Iași va funcționa 12 luni pe an de la 1 septembrie până la 31 august.

Activitățile opționale propuse de Grădinița Euro Kid sunt:

  • limba germană (2 activități de 30-40 min. săptămânal);
  • pictură, modelaj și tapiserie (2 activități de 30-40 min. săptămânal);
  • cursuri de dans și aerobic (2 activități de 30-40 min. săptămânal);
  • teatru pentru copii (1 activitate de 30-40 min. săptămânal);
  • șah (1 activitate de 30-40 min. săptămânal);
  • muzică (1 activitate de 30-40 min. săptămânal).

Tarife si program

Program scurt

Sunt incluse in taxe:
Consiliere psihologica - Limba engleza - Studii europene
1000 Lei + masa 22 Lei/zi
  • 7:30- 8:30 Primirea copiilor
  • 8:00– Jocuri liber alese
  • 8:30 - Micul dejun
  • 9:30 - Întâlnirea de dimineață
  • 10:30-11:00 Activități pe domenii experențiale
  • 11:30 - Jocuri și activități didactice alese
  • 12:00 - Prânzul
  • 12:45- Plecarea copiilor acasă
7:30 - 12:45

Program lung

Sunt incluse in taxe:
Consiliere psihologica - Limba engleza - Studii europene
1200 Lei + masa 25 Lei/zi
  • 7:30- 8:30 Primirea copiilor
  • 8:00– Jocuri liber alese
  • 8:30 - Micul dejun
  • 9:30 - Întâlnirea de dimineață
  • 10:30-11:00 Activități pe domenii experențiale
  • 11:30 - Jocuri și activități didactice alese
  • 12:00 - Prânzul
  • 13:30 – Activități de relaxare
  • 15:30 – Gustarea
  • 16:00 – Jocuri de dezvoltare a aptitudinilor individuale
  • 17:00 – Activități recuperatorii
  • 18:00 - Plecarea copiilor acasă
7:30 - 18:00
0
URMARITORI
0
PROFESORI
0
ELEVI
0
CURSURI

De ce sa ne alegi pe noi?

Super profesori

Parinti satisfacuti

Super program

Mancare delicioasa

Inscriere
Gradinita

  1. Interviu părinte – copil – director/ psiholog/cadru didactic grădiniţă
  2. Completarea cererii de înscriere
  3. Completarea contractului de şcolarizare
  4. Fişa medicală
    – Adeverință medicală pentru intrarea în colectivitate
    – Aviz epidemiologic de intrare în colectivitate
  5. Copie certificat de naştere copil
  6. Copii acte de identitate părinţi
  7. Copie certificat căsătorie părinți/copie hotărâre de divorț
  8. Fotografia copilului tip pașaport
  9. Înscrierile se realizează în limita locurilor disponibile din fiecare grupă.